GetSocial
Abonare prin feed RSS Abonare prin feed email Urmează-ne pe Twitter Apasă Like pe Facebook Alătură-te grupului LinkedIn Devino prieten pe FlickrUrmează-ne pe YouTube

Navete aero-spatiale (4)

[ 0 ] 9 mai 2011 |

de Valentin Vasilescu

Incepind din al Doilea Razboi Mondial, a existat preocuparea realizarii unor vehicule cu echipaj la bord, capabile sa evolueze in statosfera si chiar sa iasa din atmosfera terestra. Majoritatea acestor aparate avind caracter militar, informatiile legate de testarea lor sunt in continuare secrete. In cele ce urmeaza, ne propunem sa urmarim pas cu pas evolutia acestor aparate, pina la naveta autonoma X-37B din zilele noastre si un pic mai departe.

Racheta R1 a sovieticilor

R1.260x500x0resized 104x300 Navete aero spatiale (4)Dupa intrarea in posesia sovieticilor a fabricii de rachete de la Nordhausen, golita de americani, din iunie 1945, acestora nu le-a mai ramas decit sa vineze specialisti germani in domeniul rachetelor si sa refaca documentatia tehnica a rachetei V-2. Kurt Magnus, expert clasa 1 in giroscoape, dr. Hoch specialist in avionica, dr. Helmut Gr ttrup seful sistemului de control al zborului, Hans Zeise specialist in aerodinamica, Anton Narr structurist, Friz Fibach responsabilul operatiunilor de lansare, au fost printre primii vizati de sovietici. In august 1945, sansa a facut ca sovieticii sa gaseasca la unul din subcontractorii germani din Cehoslovacia, o parte din descrierea tehnica si desenele tehnce ale rachetei V-2.

Din acel moment, sovieticii au lucrat extrem de eficient, refacind practic fluxul tehnologic al rachetelor V-2, chiar pe teritoriul german. Grupul nr. 1 de la Sommerda (120 km est de Leipzig) cu sediul in fosta fabrica Rheinmetall Borsig a fost constituit din rusi si germani specializati in calcul matematic, cu scopul de a reface documentatia tehnica a rachetei V-2. Grupul nr. 2 de la Nordhausen a realizat problema reproiectarii motorului racheta V-2 si a obtinerii aliajelor speciale. Acest grup era compus din 300 de motoristi, 11 dinte ei avind doctoratul in termodinamica. Grupul nr. 3 de la Kleinbodungen, amenajat intr-o fosta sectie de reparatii a rachetelor V-2, a avut sarcina sa refaca utilajele necesare fluxului de asamblare a rachetelor. Acest grup era alcatuit din 330 de ingineri si mecanici germani de rachete. Grupul nr. 4 de la Sonderhausen (20 km sud de Nordhausen), a avut ca sarcina refacerea sistemelor de control al zborului rachetei.

In decurs de un an (iunie 1945-iulie 1946) sovieticii impreuna cu specialistii germani, au restabilit linia de fabricatie a rachetelor V-2, grupul nr. 3 reusind sa asambleze 12 noi rachete (seria N). In octombrie 1946, sovieticii au sistat fabricarea rachetelor V-2 in Germania, au demontat utilajele, au demolat facilitatile refacute de ei si au trimis in URSS pe 234 dintre cei mai buni ingineri germani, pentru a organiza acolo proiectarea si productia de rachete. Specialistii germani au format sectia NII-88, de pe linga Institutul de cercetari spatiale situat din nord-estul Moscovei. In realitate, locatia acestei sectii era una izolata, la 340 de km de Moscova, pe insula Gorodomlya.

Departamentul comenzilor de zbor era format din 27 de cercetatori condusi de dr. Johannes Hoch si Kurt Blazig. Departamentul de propulsie era condus de dr. Joachim Umpfenbach. Departamentul pentru constructii facilitati de lansare era condus de Heinz Jaffke. Departamentul de proiectare era impartit in 2 sectii : cea balistica si cea a sistemelor antiaeriene, conduse de prof. Emile Mende si dr. Walter Quessel. Departamentul condus de Alois Yasper se ocupa cu productia. Ca sa-i motiveze pe germani, sovieticii le-au creat conditii de lux si salarii duble fata de specialistii lor. Astfel Helmut Gr ttrup, conducatorul sectiei  NII-88 primea o retributie de 8.500 de ruble, in timp ce proiectantul sef Serghei Korolev avea salariul de 3.000 de ruble. 6.000 de ruble primea Kurt Magnus pentru titlul sau de doctor, in timp ce inginerii germani erau retribuiti cu 4-5.000 de ruble, iar Vasily Mishin, proiectantul sef-adjunct al lui Korolev doar 2.500 de ruble.

Rachetele V-2 construite de sovietici impreuna cu specialistii germani erau putin diferite de original, motiv pentru care au fost rebotezate R-1. Acestea cintareau 13,4 t (cu 1 t in plus fata de V-2), erau cu 60 cm mai lungi, erau propulsate de un motor RD-100 care dezvolta 27.300 kgf (fata de 26.800 kgf, cit realiza V-2). Rezervorul de etanol continea de 5.160 kg  ( fata de 4.910 kg pe V-2 ), iar cel de oxigen lichid 4.085 kg (fata de 3.810 kg pe V-2). Durata zborului rachetei dupa lansare era de 5 minute.

Timp de un an, germanii din sectia NII-88 au conceput citeva noi proiecte de rachete, in paralel cu ansamblarea rachetelor V-2 fabricate in URSS ( seria T ). In vara lui 1948, ambele serii de rachete N si T, impreuna cu echipamentele de la Nordhausen au ajuns in noul poligon de la Kapustin Yar, situat la 80 km sud-est de Volgograd si 280 km nord-vest de malul marii Caspice. Pe 15 septembrie 1948 sovieticii au inceput testele cu rachetele V-2. Abia la a 3-a lansare, cea din 10 octombrie, racheta R-1 ( seria N ) a reusit sa parcurga distanta de 300 km. Dupa aceasta lansare, toti specialistii germani au parasit teritoriul URSS.
Pina la sfirsitul anului 1948, in poligonul de la Kapustin Yar au fost lansate toate cele 12 rachete R-1 din seria N.

- Va urma-

Incoming search terms:

Alte articole care s-ar putea sa-ți placă

Tag-uri: , , , , , ,

Categorie:: Editorial



Te pasioneaza aviatia? Iti place aceasta revista?Acum ai ocazia sa ne dai o mana de ajutor si sa ajuti la dezvoltarea ei!


Autorul acestui articol: Sebi. Vezi profilul complet.

Lasă un comentariu




Dacă doriți o imagine atașată acestui comentariu, obțineți un gravatar.


zbor-de-agrement