Navete aero-spatiale (6)

de Valentin Vasilescu.

Incepind din al 2-lea razboi mondial, a existat preocuparea realizarii unor vehicule cu echipaj la bord, capabile sa evolueze in statosfera si chiar sa iasa din atmosfera terestra. Majoritatea acestor aparate avind caracter militar, informatiile legate de testarea lor sunt in continuare secrete. In cele ce urmeaza, ne propunem sa urmarim pas cu pas evolutia acestor aparate, pina la naveta autonoma X-37B din zilele noastre si un pic mai departe.

Tensiunile generate de Razboiul Rece au deturnat in oarecare masura specialistii de la conceptia rachetelor destinate zborului cosmic. Copiindu-i pe americanii, sovieticii au dorit sa introduca si ei in inzestrare o racheta nucleara cu raza apropiata de cea a artileriei. Racheta 3R2 Filin, cunoscuta in cod NATO ca Frog-1, era una neghidata, asemanatoare lui Honest John si a inarmat divizioanele din compunerea diviziilor de tancuri sovietice, fiind dislocata in imediata apropiere a granitelor cu Occidentul. Ea avea lungimea de 10 m, diametrul de 0,6 m, cintarea 4.900 kg, avea bataia de 25-34 km si era prevazuta cu o incarcatura exploziva de 1.200 kg, constind in varianta atomica, dintr-un focos nuclear de 20 kT. A intrat in inzestrarea armatei sovietice si a fostelor state comuniste europene incepind din 1954 fiind inlocuita cu Frog-2 si Frog-7 in 1965.

Racheta R-11 Zemlya cunoscuta mai recent ca SS-1 Scud-A a aparut din dorinta armatei sovietice de a se inzestra cu ceva apropiat ca performate cu V-2 a germanilor, dar cu dimensiunile reduse si transportabil pe sasiu de camion. Racheta a fost proiectata de inginerul Victor Makeev, inspirindu-se dupa proiectul german Wasserfall si a executat prima lansare pe 18 aprilie 1953 in poligonul Kapustin Yar. Racheta R-11 avea lungimea de 10,7 m, diametrul de 0,88 m, greutatea de 4.400 kg si raza de actiune de 200 km. Ea era propulsata de noul motor S2.253 al lui Isayev care utiliza acid azotic in locul oxigenului lichid si kerosen in locul etanolului, dezvoltind tractiunea de 8.300 kgf . Sistemul de ghidare era inertial, corectiile pe traiectorie fiind realizate de 4 deflectoare cu grafit plasate in ajutaj.

Productia rachetei R-11 a inceput in 1954, la noua fabrica SKB-385 din Zlatoust, situata la 160 km vest de Chelyabinsk, in apropiere de Kazakhstan. R-11 A a intrat in mii de exemplare in inzestrarea trupelor de uscat sovietice in 1955, 3 ani mai tirziu versiunea cu focos nuclear R-11M devenind operationala. A echipat divizioanele de rachete R-11 din organica brigazilor de artilerie a armatelor de arme intrunite sovietice, in special a celor stationate in regiunea Leningrad, tarile Baltice, RDG, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria si Bulgaria.  R-11 A si M au fost inlocuite in 1965 cu noile versiuni R-17 (R-11 B/D), cu bataia de 300/700 km. In februarie 1955 au inceput testele cu varianta R-11FM (SS-N-1 Scud-A sau D-1 ) destinata submarinelor sovietice. In 1959, D-1 a fost primul sistem de lansare al rachetelor balistice montat pe submarine SLBM ( submarine-launched ballistic missile ).

Incoming search terms:

• inzestrare armata 2011 (2)
• cine a proiectat rachetele V2? (1)
• inginer proiect rachete v2 (1)
• Poligonul Kapustin (1)
• racete frog (1)
• rachete germane v2 inginerul (1)
• rachete v2 proiectate de (1)
• rachetele V2 au fost proiectate de inginerul (1)
• ungaria inzestrare armatei (1)