CE ESTE PLANORISMUL ŞI CU CE SE MĂNÂNCĂ, un editorial de Virgil Lupas, instructor si pilot de planoare la Aeroclubul Romaniei Oradea, publicat acum ceva timp pe yankeeromeo.ro
Ne place , nouă românilor, să spunem ca suntem părinţii aviaţiei.
Este adevărat că am dat istoriei aviaţiei un Traian Vuia, care este prezentat într-o istorie digitalizată a aviaţiei: constructorul primului avion cu roţi echipate cu pneuri şi un Henri Coandă care, cu toate că a efectuat primul zbor cu avion reactiv este omis din prezentările istorice legate de acest tip de propulsie.
Asta este, suntem mici şi nu avem mijloacele să contracarăm acest mod tendenţios de prezentare a istoriei. Dar ce facem cu generaţiile actuale? Cum facem ca ei să aibă minimul de noţiuni legate de aviaţie?
Adesea auzim de la oameni care ar trebui să ştie ce spun că planoriştii zboară cu aeroplane- în dex acest cuvânt este explicat ca un sinonim arhaic pentru avion. Greseala asta este egalată de unele persoane, tot din aceiaşi categorie,care afirmă că aceiaşi planorişti zboară cu deltaplanul….
Dar de fapt, ce este planorul?
Planoriştii spun că diferenţa dintre avion şi planor este faptul că avionul are motor iar planorul are pilot.
Din acel punct cele două construcţii au evoluat separat dar avântul în realizarea planoarelor a apărut abia după 1918 şi se poate afirma fară a greşi că perioada cu cea mai mare efervescenţă în dezvoltarea planorismului a fost perioada interbelică. În această perioadă au fost puse bazele teoretice ale proiectării unor planoare, din acea perioadă apare linia generală a unui planor linie la care s-a ajuns nu din raţiuni de eleganţă ci este legată de eficacitatea aerodinamică a construcţiei.
Dacă până în anii 40 planoarele au mai avut şi o utilitate militară, fiind folosite la transportul unor trupe de desant, după aceşti ani planorul a rămas strict un mijloc de zbor cu scopuri sportive. O abordare secundară a planorismului a fost folosirea planorului ca aparat de şcoală în faza iniţială a pregătirii piloţilor de avioane, fiind cel mai ieftin mod de a zbura.
Planoarele zilelor noastre sunt deci construcţii destinate sportului fiind proiectate să folosească în mod cât mai eficient energia pe care o are la dispoziţie în natură.
Esenţa zborului cu planorul este zborul de distanţă, zbor cu tel fix sau pe un traseu marcat de unul sau mai multe repere pe sol, care poate avea lungimi ce astăzi depăşesc 1000 km, dacă vorbim de recorduri dar în competiţii nu se depăşeşte lungimea de 500 km pentru că aici se pune preţ pe viteza de parcurgere a traseului.
Dacă cineva doreşte să devină planorist are de parcurs un stagiu de pregătire teoretică urmat de o perioadă de pregătire în zbor pe planor de şcoală, cu performanţe mai modeste dar mai îngăduitor atunci când pilotul novice greşeşte.
Primul prag ce trebuie trecut este obţinerea licenţei de pilot, brevetul de pe vremuri, care se obţine după ce pilotul a învăţat elementele de bază ale pilotajului planoarelor şi i-a convisn pe instructori să-l lase să zboare singur. Experienţa minimă de zbor pentru licenţiere este de 10 ore de zbor din care minim 3 ore singur, în simplăcomandă cum zic zburătorii.
Primul prag o dată trecut, şi pe care l-ar putea trece aproape oricine trece de vizita medicală, dacă are răbdare şi motivaţie, se trece la învăţarea subtilităţilor zborului cu planorul, prilej cu care se învaţă cum să se folosească de curenţii ascendenţi ce pot să apară în anumite conjuncturi meteorologice şi de relief.
În această fază, deja pilot, candidatul învaţă unde, când şi cum apar ascendenţele iar prin exerciţii de zbor de durată în jurul aerodromului îşi însuşeşte şi apoi îşi perfecţionează tehnica de zbor în curentul ascendent.
În paralel cu zborul în curentul ascendent se învaţă metodele şi tehnicile zborului între curenţii ascendenţi.
Dacă un pilot poate câştiga o probă în concurs pentru că urcă bine în ascendenţe tot el poate pierde proba dacă alege greşit vitezele sau momentele în care să se deplaseze la ascendenţa următoare.
Pentru a se putea prezenta la un concurs de planorism mai trebuie trecut un hop, insigna C de argint.
Această însignă, defineşte generic examenul de pilot de performanţă, şi se acordă piloţilor care efectuează:
– un zbor cu o durată de minim 5 ore zbor liber ( calculat de la momentul terminării lansării ),
– un câştig de înălţime de minim 1000m
– şi un zbor de minim 50 km cu aterizare pe un alt teren decât cel de plecare.
Din acest moment pilotul planorist va face antrenamente cu precădere în zboruri de distanţă, parcurgând trasee tot mai lungi sau dacă traseul , din diferite motive, este scurt, dar nu sub 150 km, se va focaliza supra vitezei de parcurgere a traseului.
În concursuri, directorul de concurs fixează proba zilei funcţie de situaţia meteorologică dar lungimea probei nu va fi sub 150 km la concursuri mici şi sub 200 km la cele cu pretenţii.
Pentru că echipamentul, planorul, este un elemeent decisiv în realizarea performanţelor sportive, Federaţia Aeronautică Internaţională (FAI) a stabilit 4 clase la care se organizează competiţii:
Clasa Mondial – clasă monomarcă unde competiţiile se desfăşoară pe un singur tip de planor, PW 5. Această clasă a fost înfiinţată de FAI cu scopul de a se populariza planorismul pe plan mondial. A fost necesar să se ia astfel de măsuri pentru că la clasele consacrate s-a ajuns la un fel de concurs al constructorilor în realizarea unor planoare tot mai performante. Această competiţie tehnică a ridicat foarte mult costurile planorismului transformându-l într-un sport de lux. Pentru reducerea cât mai drastică a costurilor FAI a realizat o licitaţie de proiecte şi s-a ales proiectul cel mai accesibil tehnologic. De fapt cheltielile cu achizitia proiectului au fost acoperite de FAI si tot FAI încrdinţează fabricaţia constructorilor cu condiţia de a se menţine un preţ de piaţă redus.
Clasa Mondial – clasă monomarcă unde competiţiile se desfăşoară pe un singur tip de planor, PW 5. Această clasă a fost înfiinţată de FAI cu scopul de a se populariza planorismul pe plan mondial. A fost necesar să se ia astfel de măsuri pentru că la clasele consacrate s-a ajuns la un fel de concurs al constructorilor în realizarea unor planoare tot mai performante. Această competiţie tehnică a ridicat foarte mult costurile planorismului transformându-l într-un sport de lux. Pentru reducerea cât mai drastică a costurilor FAI a realizat o licitaţie de proiecte şi s-a ales proiectul cel mai accesibil tehnologic. De fapt cheltielile cu achizitia proiectului au fost acoperite de FAI si tot FAI încrdinţează fabricaţia constructorilor cu condiţia de a se menţine un preţ de piaţă redus.
Clasa 15 m – unde se participă cu planoare cu anvergură de 15m dar nu se dau coeficienti. La această clasă se pot întâlni planoare de ultimă generaţie şi pe care zboară elita piloţilor planorişti.
Clasa nelimitat – unde nu există restricţie de anvergură. Aici se poate vorbi de ce este mai bun în industria aeronautică de specialitate. Aceste planoare încorporează tot ce este mai nou în ce priveşte materialele şi echipamentele dar şi proiectarea lor este făcută în baza ultimelor descoperiri în aerodinamică. De fapt la aceste ultime două clase proiectanţii alocă foarte mult timp studiului în suflerie pentru găsirea unei forme de profil de aripă de o eficienţă cât mai ridicată.
În ultimul timp se organizează competiţii si pentru o clasă intermediară pentru planoare de 18 m anvegură dar numa la nivel de cluburi.
O altă ramură care a început să prindă în rândul piloţilor planorişti este acrobaţia cu planorul.
Inspirată drect din acrobaţia cu avionul această ramură sportivă se practică fie pe planoare de şcoală, caz în care lista figurilor este limitată la cele pe care le suportă planorul, fie pe planoare special proiectate, planoare cu care se pot face figuri acrobatice complexe şi de mare dificultate.
În Romania singurul club care pregăteşte planorişti este Aeroclubul Romaniei cu cele 14 secţii ale sale răspândite prin oraşele importante ale ţării.
Planorul, definit tehnic, este un aparat de zbor mai greu decât aerul care nu dispune de mijloace de propulsie proprii.
Mai profan putem spune că planorul este un fel de avion fara motor. Tehnic la un planor întâlnim toate elementele constructive de la un avion exclus fiind sistemele legate de motor.
De la prima privire se constată totuşi diferenţe mari în ce priveşte aspectul planorului şi al avionului. Aceste diferenţe astăzi sunt evidente dar în perioada de pionierat a aviaţiei nu prea era vizibilă.
În anii 1800 în epoca pionieratului aviaţiei constructorii realizau planoare pe care studiau diferite soluţii constructive.
Mult popularizaţii fraţi Wright au construit şi ei mai întâi o serie de planoare şi abia după aceea au realizat o variantă motorizată a acelora despre care, cu multă îngăduinţă se spune că este primul avion.
Incoming search terms:
Mesaje asemănătoare:
Categorie:: Editorial
Autorul acestui articol: Sebi. Vezi profilul complet.
Te pasioneaza aviatia? Iti place aceasta revista?Acum ai ocazia sa ne dai o mana de ajutor si sa ajuti la dezvoltarea ei!
Un articol bine scris, din care ai ceva de invatat. As dori sa adaug cateva completari. In planorism un parametru important este finetea aerodinamica, care reprezinta distanta parcursa de planor in zbor la fiecare metru pierdut de inaltime. Insignele “C” care-i departajeaza pe planoristi in functie de performantele lor. Astfel exista C-ul de argint, C-ul de aur si C-ul de aur cu unu, doua sau trei diamante. Un mare planorist roman a fost Mircea Finescu care s-a afirmat prin performantele sale inca din anii 50. Si un mare constructor roman de planoare a fost inginerul Iosif Silimon de la IAR-Brasov.