Timisorenii invata sa zboare cu paramotorul!

Multumita lui Ionut Rites, mai nou, in cadrul Clubului Sportiv ”Universitatea” Timişoara exista o sectie de PARAMOTOR! Am stat de vorba cu Ionut pentru a afla cateva lucruri  despre el si despre cum a luat nastere aceasta “scoala”.

Radu Sebastian: De unde pasiunea pentru zbor?

Ionut Rites: A fost un vis, la propriu vorbind. De la 2 ani am inceput sa visez caderea libera. Cand am sarit pentru prima oara cu parasuta nu a fost o noutate pentru mine, „am mai fost acolo”. Prima oara cand m-am rasturnat in cadere libera a fost cand am primit tema sa fac loopingul. Deh, cand nasul tau de botez e un mare pilot se explica. Metaforic vorbind, poate ca undeva, la nivel ancestral, mi-a transmis vreo gena.

R.S: Pasiunea pentru paramotor a existat dintotdeauna? De ce ai ales sa zbori cu paramotorul?

I.R: Categoric nu. Practic nici nu stiam prea multe despre acest sport. Pana intr-o zi cand parasutisul si pilotul de paramotor Adi Buzan m-a luat cu el la zbor. Intr-un fel ii datorez ce am realizat pana acum. Pe langa ca mi-a pus bazele zborului cu paramotorul, m-a si sprijinit (ne-am sprijinit reciproc) in organizarea de evenimente aeronautice, toate finalizate cu succes.  Intalnirea cu paramotorul a fost dragoste la prima vedere. Parerea mea e ca paramotorul este viitorul: zborul cu acest tip de aparat e absolut sublim, costurile de achizitionare si de intretinere sunt reduse in comparatie cu alte tipuri de aeronave, pregatirea pilotilor pentru zbor se realizeaza intr-un timp scurt si cu costruri mici, consumul de combustibil este situat iarasi cu mult sub consumul altor tipuri de aeronave, deci, in cateva cuvinte, e rentabil si spectaculos.

Si, fara sa imi doresc sa  jignesc pe cineva, as vrea sa amintesc o mica zicala: Daca a merge cu avionul inseamna a zbura, a merge cu barca inseamna a inota. Cred ca paramotorul este mult mai aproape de ceea ce inseamna intr-adevar zbor fata de alte ramuri aeronautice. Evident, este o parere personala…

R.S: De cat timp zbori cu paramotorul?

I.R: Am intrat in al patrulea an de zbor, timp in care am adunat aproximativ 200 ore de zbor pe paramotor.

R.S: Care a fost cel mai neplacut eveniment pe care l-ai avut toata cariera, pana in prezent? Dar cel mai amuzant?

I.R: Pe scurt, sa nu intru in detalii, cel mai neplacut incident s-a petrecut in urma cu mai bine de 10 ani la Craiova, cu ocazia unei lansari cu parasuta de la 1500m. Intentionam impreuna cu Iani RUSS (Ragogumi) sa efectuam o prindere in cadere libera. La un moment dat, dupa ce am parasit bordul aeronavei,  simt  ca se petrece ceva in spatele meu, sesizand totodata si privirea ingrozita a partenerului de lansare. Am realizat ca parasuta isi incepuse procesul de deschidere fara ca eu sa actionez comanda. Am recunoscut incidentul, urmand sa trec la rezolvarea acestuia. Totul parea simplu. Eliberez parasuta extractoare (comanda de deschidere) si procesul de deschidere continua nestingherit. Dar…parasuta extractoare se blocase in buzunaras. Dupa cateva tentative esuate, timp in care pamantul se apropia vertiginos, mi-am propus o ultima incercare, sa o extrag in forta, cu ambele maini. Atunci a inceput „nenorocirea”. M-am rasturnat si m-am infasurat intre suspantele parasutei. Cu cat doream sa ma eliberez, cu atat mai mult  ma infasuram. De largare nici vorba. Nu aveam cum. Am realizat ca putea fi sfarsitul. Am actionat comanda parasutei de rezerva cu stomacul strans. Am privit catre in sus si i-am urmarit procesul de deschidre. S-a strecurat nestingherita printre suspantele incurcate, si s-a deschis normal. Dar lucrurile nu s-au terminat aici. Sacul cu voalura pliata mi-a lovit fata in deschidere. Socul a fost impresionant de puternic, dupa care a cazut pe langa mine, favorizand strangerea suspantelor in jurul gatului meu.  Dupa ce am reusit sa ma eliberez din dansul spanzuratorii, sesizez ca vantul m-a purat deasupra unui sat din apropierea aerodromului. Dubla fractura de peroneu suferita cu 1 luna inainte nu se sudase, si ma aflam brusc in situatia de a cauta un acoperis „mai moale”. Aici a fost doar mana lui Dumnezeu, intrucat am reusit cu parasuta rotunda sa aterizez pe un teren foarte mic si imprejmuit cu sarma ghimpata, dar proaspat sapat. Cand am crezut ca aventura s-a terminat, proprietarul terenului m-a abordat agresiv pe motiv ca abia sapase, semanase, sau mai stiu eu ce… Era culmea ca dupa tot ce am trait sa mai incasez si vreo bataie. In final ne-am imprietenit, ducandu-ma cu masina la aerodrom. A fost un eveniment neplacut dar cu final fericit.

Cel mai amuzant moment, mi-e greu sa il aleg pentru ca toata viata am ras si de cele mai multe ori am luat-o in ras. Dar un moment cred ca merita amintit. Eram evident tot impreuna cu Iani RUSS (Ragogumi), de data aceasta la Brasov, in avion, la o inaltime de lansare de 1000m. Si parca am fi baut o bere. Era ultima lansare pe ziua respectiva, asa ca nu incurcam zborul cu nimic. Bauturile alcoolice erau interzise  pe aerodrom asa ca trebuia sa gasim o solutie. Aterizam la crasma, ne vine imediat ideea. Intra avionul pe directie, vantul era destul de puternic asa ca puteam efectua lansarea departe de locul aterizarii, fara sa oferim „suspiciuni”. Instructorul de avion Firastrau Stefan ne atentioneaza ca ar fi momentul lansarii. Evident il cunosteam si noi. Era valabil pentru aterizarea pe aerodrom, dar  nu si in curtea restaurantului, cum ne-am propus. Avionul se departa considerabil, ajunsese deasupra unitatii miltare iar instructorul de zbor ne spune iar ca e timpul sa sarim. Ii transmit ca vantul e foarte puternic si ca mai astaptam. Se uita neincrezator la mine dar accepta. Avionul ajunsese deasupra hipermarketului METRO iar noi inca il  „convingeam”pe  instructorul de avion ca vantul e foarte puternic. Se uita la noi ca la niste incepatori, realizeaza ca habar nu avem sa facem o vizare, dar in final ne-a lasat dupa capul nostru. Oricum aveam sa ne convingem la sol ca vizarea a fost prost facuta. Tarziu, intr-un final, sarim mult dupa soseaua ce leaga Brasovul de Sibiu. Ce a urmat se poate intelege. O aterizare reusita langa terasa restaurantului, o bere rece la botu calului din partea patronului, ca doar i-am facut gratuit reclama si un smotru binemeritat din partea instructorilor nostri. Amuzant este ca aceasta istorie e acum povestita de altii, iar actorii evenimentului nu mai sunt Rites si Russ, ci cei care il povestesc. Important e ca a ramas „povestea” in memoria colectiva.

R.S: Am inteles ca ai infiintat un club de zbor cu paramotorul? Ne poti oferi mai multe detalii?

I.R: Aici putem trece deja la lucruri serioase. Foarte curand s-a reusit infiintarea un club de paramotor ca parte a clubului sportiv „Universitatea Timisoara”. Traditia clubului universitar timisorean de a sustine ramurile aviatice nu este noua. Imediat dupa revolutie, s-a reusit infiintarea sectiei universitare de parasutism. Pana in prezent, aceasta sectie, a dat o multime de campioni nationali si internationali. Dar, la un moment dat, activitatea acestei sectii s-a oprit. Aici a intervenit dorinta mea de a continua traditia aeronautica banateana. E mare lucru sa ai in spate un club puternic, branduit, pe care sa te poti sprijini in actiunile tale. Practic noi ne desfasuram acrivitatea ca si pana acum, iar „avantajul”apare in momentul realizarii competitiilor. Cazarea oferita de clubul universitar este de exceptie, iar gasirea de sponsori sub culorile clubului este mult mai facila. Nu stiu daca mai e ceva de adaugat.

R.S: Care sunt principalele obiective ale sale?

I.R: - Obiective sunt multe, dar cel principal este cel de a organiza competiţii naţionale şi internaţionale de paramotor sub egida si marca Clubului Sportiv ”Universitatea” Timişoara. Evident dorim promovarea pe plan local a acestui sport, atragerea de membri etc.

R.S: Cine a avut initiativa si cine a sprijinit infiintarea clubului?

I.R: Initiativa mi-a apartinut, dar efortul infiintarii sectiei a fost unul de echipa. Sa o iau cu inceputul. Primul sprijin a venit din partea fostului presedinte al clubului de parasutism, Ilie ALEXANDRU. Sper sa accepte rugamintea noasta de a ocupa functia de presedinte al clubului de paramotor.  A urmat deplasarea la presedintele clubului universitar  Mircea CHIS, care a agreat ideea continuarii traditiei sporturilor aeronautice, acceptand infiintarea unei noi sectii, exclusiva de paramotor. A urmat solicitarea clubului universitar catre Ministerul educatiei, cercetarii, tineretului si sportului, urmata la scurt timp de ordinul ministului Daniel FUNERIU privind infiintarea sectiei. Scurt si cuprinzator. Recomand tuturor un lucru: decat singur, necunoscut si fara bani, mai bine intr-un club puternic, branduit si plin de sustinatori. Cred ca aici e cheia dezvoltarii noastre in ceea ce priveste performanta sportiva.

R.S: Ce iti propui sa realizezi in continuare in acest sezon de zbor?

I.R: Acest sezon este unul incarcat. Am inceput deja cu organizarea unui show aviatic la deschiderea superligii de rugby in Timisoara, urmand in perioada 27-29 mai cu demonstratia aviatica cu ocazia  zilelor Devei si Cupa Aurel Vlaicu la Paramotor (evenimentele se suprapun), dupa care pe la jumatatea lunii august ne-am propus organizarea Cupei Adina Enculescu la Paramotor, ce va avea loc in Timisoara, in onoarea fostei noastre colege si campioane Adina Enculescu plecata prematur dintre noi, urmand, in lunile de toamna organizarea Campionatului National de Paramotor.

Deci scopul e cat se poate de vizibil: performanta, competitii, trofee, demonstratii. Cu alte cuvinte, cat mai multa activitate si actiune aeronautica.

Totodata, dorim inscrierea clubului la Federatia Aeronautica Romana, sa ne putem implica direct si in elaborarea strategiilor la nivel national in ceea ce priveste paramotorul.

Incoming search terms:

• campionatul national de paramotor (8)
• ce este paramotorul? (2)
• paramotorul (2)
• blogul ionut rites concursul de parasutism in memoria lui Adina Enculescu (1)
• unde se poate zbura cu parasuta in timisoara (1)
• poti invata singur zborul cu paramotorul? (1)
• parasuta paramotor (1)
• paramotor timisoara (1)
• lansari cu parasuta (1)
• clubul sportiv universitatea timisoara email (1)