Te afli aici: Acasa » Editorial » 5 iunie 2009 – o zi neagra in istoria aviatiei Romane
Mihai Dobre Ţone a plecat să zboare cu îngerii, într-un mod nedrept, la doar 23 de ani. A fost un tânăr pilot aflat în plină ascensiune. Era cel mai bun pilot de acrobaţie din ţară, multiplu campion naţional, trebuia să participe la Campionatul mondial de zbor acrobatic, era comandantul Aerodromului Clinceni, voia să se căsătorească şi să devină pilot de linie. Zborul i-a fost curmat brusc, în urmă cu doi ani, la 5 iunie 2009.
În aviaţie există o expresie, „Escadrila cerurilor a mai chemat un înger!”, spusă atunci când un pilot ne părăseşte pentru totdeauna. Omul dispare ca entitate fizică, însă rămâne legenda, iar suma tuturor lucrurilor bune şi a performanţelor atinse de acesta în viaţă ne vor ghida şi inspira pe noi în continuare. Aşa s-a întâmplat şi cu multiplul campion naţional de acrobaţie aeriană, Mihai Dobre Țone, dispărut fulgerător, în urmă cu fix doi ani, la orele 20.00, la aerodromul Clinceni, din sudul Capitalei. Executa un exerciţiu de rutină pentru un pilot de valoarea sa când s-a produs dezastrul. Avionul, un Extra 300L înmatriculat YR-EWD, era dus pe direcţie verticală până în limită de viteză, după care urma să intre în vrie, într-o serie de “răsturnări”. Mihai urma să redreseze aparatul când se apropia prea tare de sol. Ceva, însă, a împiedicat acest lucru şi avionul s-a prăbuşit de la 600 de metri. Totul sub ochii lui Petru Ţone, tatăl pilotului, exact omul care l-a învăţat tainele zborului.
În urmă cu fix un an, Mircea Ciucă, şeful Direcţiei Investigaţii Transport Aerian din Ministerul Transporturilor, ne asigura: “Ancheta e aproape de finalizare. Vă pot garanta că nu va mai dura încă un an, iar în acest moment nu sunt indici care să incrimineze pilotul. Nu a fost o eroare umană”. Ei bine, a mai trecut un an, şi de această dată Mircea Ciucă a fost de negăsit. Din informaţiile noastre, ancheta bate în continuare pasul pe loc. Practic, oficial, nici în prezent, după doi ani, nu se ştie ce a produs prăbuşirea aparatului pilotat de Mişu, aşa cum îi spuneau prietenii.
La doi ani de la nenorocire apropiaţii l-au pomenit din nou pe Mişu. Exact aşa cum îi plăcea lui. Prin zbor.
Sâmbătă, 4 iunie, la Clinceni mitingul aviatic “TransilvAero Show” i-a fost dedicat lui Mihai Dobre Ţone. Petru Ţone, tatăl lui Mişu, a zburat într-o formaţie de avioane An-2 executând o serie de treceri şi manevre în cinstea fiului pierdut. Prietenii şi colegii săi din lotul naţional de acrobaţie, Hawks of Romania, l-au omagiat zburând, din nou, în formaţia de patru avioane Extra 300, la doi ani de la dispariţia sa.
În deschiderea programului, George Rotaru, directorul Aeroclubului României, a executat o serie de manevre asemănătoare cu cele preferate de Mişu la manşa unui avion dedicat marelui pilot. “Este un avion Extra 330SC, modelul la care visa Mişu. Ironia sorţii a fost să cumpărăm acest aparat cu banii primiţi de pe asigurarea avionului cu care a căzut Mişu. Aşadar nu aveam cum să nu-i dedicăm lui acest aparat”, ne-a declarat George Rotaru. Aşa că avionul a primit indicativul 1, Mihai fiind cel mai bun acrobat, şi pe coadă a fost imprimat portretul său.
Incoming search terms:
Tag-uri: 5 iunie, featured, in memoriam mihai dobre tone, mihai dobre tone
Categorie:: Editorial
Autorul acestui articol: Sebi. Vezi profilul complet.
Te pasioneaza aviatia? Iti place aceasta revista?Acum ai ocazia sa ne dai o mana de ajutor si sa ajuti la dezvoltarea ei!