GetSocial
Abonare prin feed RSS Abonare prin feed email Urmează-ne pe Twitter Apasă Like pe Facebook Alătură-te grupului LinkedIn Devino prieten pe FlickrUrmează-ne pe YouTube

Skydive Transilvania si primul meu salt cu parasuta

[ 3 ] 10 iunie 2011 |

Recent am avut ocazia deosebita de a sari cu parasuta in tandem, legat de un minunat instructor, Doru-Ovidiu Baciu, la Clinceni. Nu o sa va vorbesc prea multe despre aceasta extraordinara experienta, ci despre comunitatea de parasutisti ai clubului “Skydive Transilvania”.

Inceputurile

Stand de vorba cu Doru, am aflat ca ideea infiintarii clubului a aparut in mintea unui pilot de linie, Frederic Lagrance, in urma cu 4 ani, cand a calcat pragul orasului Cluj. Imediat s-a indragostit de acest loc! Fiind si parasutist, a vrut sa isi continue activitatea, dar neavand unde, a pregatit un plan bine pus la punct referitor la saltul cu parasuta. Deoarece posibilitatea de a se deplasa undeva in tara sa faca 2-3 salturi era mica, din cauza timpului putin pe care il avea la dispozitie, a inceput cercetarile pentru a intra in contact cu aviatorii sportivi din  Cluj si a dat intr-un final de Doru  Baciu, instructor parasutist. Propunerea de a  infiinta o asociatie a parut interesanta, mai ales pentru solicitarile venite din partea clujenilor si transilvanenilor de a practica acest sport aeronautic intr-un mediu privat. Astfel a luat nastere Asociatia “Skydive Transilvania”, o  asociatie non profit si non guvernamentala, cu scop de a dezvolta parasutismul romanesc la standarde internationale, de a coopta cat mai multi oameni interesati de acest sport.

Prin 2008 baietii l-au cunoscut pe Algirdas Barteska, pilot comandant de linie, caruia i-a suras ideea de a pilota avioane din care sa se si sara, incat mica comunitate s-a mai ales cu un membru.

“In prezent avem un avion Piper Seneca Pa-34, cu o greutate de 1800 kg, bimotor, cu capacitatea de 6 locuri pentru parasutisti plus pilotul bineinteles, care are randament de urcare la 3500 metri in 15 minute, folosind carburant LL100, care e pilotat de Algirdas Barteska.

DSC 7830 Skydive Transilvania si primul meu salt cu parasutaUtilizam parasuta pentru salt in tandem (instructorul împreuna cu pasagerul) SIGMA 370, cea mai sigura de pe piata mondiala, pusa in valoare de instructorii Radu Pantea, Ioan Russ, Radu Brumar si…eu”, imi povestea Doru, inainte de a ma echipa cu hamul de tandem.

-      Daca vreau sa mai sar, unde va gasesc? (il intreb, fiind convins ca o sa imi placa ceea ce avea sa se intample in cateva minute).

-      “Ne gasesti la Luncani, un teren de zbor din apropierea aerodromului militar Luna”, imi raspunde acesta.

Dupa ce am fost echipat si mi s-a explicat cum va decurge saltul, am urcat in avion. Ma aflam pentru prima oara pe podeaua unei aeronave si nu la mansa. Ciudat sentiment. Numaram secundele care se scurg pana aveam sa ajungem la 3000 de metri, inaltimea de la care urma sa sarim. Pe la 2.500 metri, Doru prinde carabinele hamului meu de hamul sau. Ne indreptam usor, taras, spre usa. Acul altimetrului ajunsese la 3000 metri. Usa se deschide. Cu teama, scot picioarele in afara avionului, cum fusesem invatat la briefing. Nu prea mai voiam sa fac asta…dar…avionul deja era departe de noi. Pluteam! Ne puteam invarti stanga-dreapta. Cata libertate! Dupa cateva minute de adrenalina, aterizam. Pentru cine este curios cum a fost aterizarea, urcati-va pe un scaun si sariti. Cam asa am perceput-o, pentru ca la sol vantul era calm.

Nu imi venea sa cred ce facusem! Desi mi-a fost teama…mi-a placut la nebunie!

OKB 3456 Skydive Transilvania si primul meu salt cu parasuta

Provocarile, la ordinea zilei

Dupa salt, Doru mi-a povestit o “provocare” mai recenta din cadrul clubului.

1 ianuarie este o perioada dificila in a-ti desfasura activitatea, pentru orice parasutist si aviator, deoarece vremea este foarte rece, pe putin -10 grade Celsius la inaltimea de salt. Craciunul acesta mi-a venit in minte sa fac un salt in prima zi a noului an. Să sari intre cumpana dintre ani, este, in aceasta parte a tarii sau pentru Skydive Transilvania o premiera! Acelasi lucru s-a intamplat si la Brasov, in cadrul clubului TNT Brothers.

Am pregatit avionul Cessna cu solutie degivranta, parasutele controlate, echipamentul verificat, Zet Art (ZOLI) ne-a vizitat si cu aparatul de filmat ,surprinzand cateva imagini.

Ne-am imbarcat, am decolat, iar dupa 10 minute am deschis usa, aflandu-ne la 1200 m si, pregatiti de salt am strigat de bucurie si ne-am dat drumul in gol; a urmat cadera libera unde nici frigul nu mai conta pentru noi, ci doar placerea avuta in acele moment de libertate. Dupa cateva momente, parasutele s-au deschis… si iata-ne in aer, plutind deasupra zapezii! A urmat apoi o aterizare in zapada, lasand in urma doua dare ce dezgropau iarba ce hiberna in asteptarea primaverii”.

 

Jumping into the New Year from ZET ART on Vimeo.

Skydive Transilvania este recunscatoare:

Aeroclubului “Traian Darjan“ Cluj, care le permite sa utilizeze pista inierbata din cand in cand, tuturor autoritatilor implicate pentru promptitudine, dar mai ales d-lui Rotaru Cristian care le pune la dispozitie incepand cu anul 2011 toate facilitatile unui “Drop Zone” in dezvoltare! De asemenea, comunitatea ii multumeste lui Sergiu Habago care s-a implicat mult in infrastructura de aviatie cumparand un avion Cessna 172 si avionul Piper Seneca amintit mai devreme. In viitor se doreste sa se mai achizitioneze parasute, echipament de salt, aparatura necesara salturilor variate in functie de solicitari, avion propriu, de a organiza competitii nationale, europene si internationale pe diferite ramuri ale parasutismului ca de exemplu probele clasice de precizia aterizarii (accuracy) si acrobatie (style), precum si probele relative de lucrul in cadere libera (RW), lucrul relativ pe cupola (CRW), swoop, wingsuit, freefly sau salturi demonstrative.

Multumesc si eu pe aceasta cale  lui Doru pentru “injectia de adrenalina” pe care mi-a oferit-o. Nu a durut de loc, e cel mai tare medic!

DSC 01861 200x300 Skydive Transilvania si primul meu salt cu parasuta

Comunitatea Skydive Transilvania  este formata din :

  • Frederic Lagrange – parasutist cameraman si pilot  1800 salturi si 3000 ore zbor
  • Algirdas Barteska – pilot – 18.000 ore de zbor
  • Baciu Doru – instructor parasutist Tandem, AFF, StaticLine, cameraman si antrenor – Cluj – 2830 salturi
  • Radu Pantea – instructor parasutist Tandem, StaticLine – Oradea 2500 salturi
  • Radu Brumar – instructor parasutist Tandem – Sibiu 1000 salturi
  • Russ Ioan – Instructor parasutist,  StaticLine si cameraman – Tg-Mures 2700 salturi
  • Sima Lucian – cameraman – Satu Mare 400 salturi
  • Pop Gabriel – instructor static Line si cameramam – 1500 salturi
  • Nagy Robert – plior  – Cluj  – 275 salturi
  • Rusu Andrei – plior –Alba Iulia – 100 salturi
  • Oros Oana – plior, manifest – Bistrita – 65 salturi

 

Incoming search terms:

Alte articole care s-ar putea sa-ți placă

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Categorie:: Aventură, Editorial, Fotografii, Parasutism, People, Pilot Magazin TV, Sport extrem, Timp liber



Te pasioneaza aviatia? Iti place aceasta revista?Acum ai ocazia sa ne dai o mana de ajutor si sa ajuti la dezvoltarea ei!


Autorul acestui articol: Sebi. Vezi profilul complet.

Comentarii (3)

Feed RSS pentru comentarii

  1. Zet Art spune:

    Succes Skydive Transilvania.Faceti o treaba excelenta!

  2. Claudiu spune:

    Buna ziua!
    Numele meu este Claudiu si sunt din Oradea.Impreuna cu 2 prieteni,am vrea in aceasta vara sa sarim cu parasuta in tandem(din cate am inteles e tipul de salt legat cu hamurile de instructor).Ne`ar interesa perioadele in care dvs efectuati salturi,daca trebuie sa sunam din timp ca sa facem rezervare,unde mai exact e aerodromul sau zona unde va desfasurati dvs activitatea,si cat costa saltul/persoana impreuna cu filmare video/foto?

    Va multumesc !

  3. Adi Vulea spune:

    In Ungaria e 150 Euro cu tot cu filmat si fotografiat HD primesti si un stick de 4GB, de ce la noi e 240? Nici nu conteaza, ma duc la unguri…sorry

Lasă un comentariu




Dacă doriți o imagine atașată acestui comentariu, obțineți un gravatar.


zbor-de-agrement