Cainii I, partea I

Un articol marca Sorin STAN.

Motoarele sunt calde, le-am turat minute bune si le-am ascultat atent, acum sunt oprite, raspandesc miros de ulei fierbinte, pocnind usor; ne echipam, Ion e in stanga mea, isi leaga casca privind cerul, deja e gata, isi porneste motorul, adierea usoara aduce la mine fumul cu un ciudat miros de mosc, probabil aditivii sintetici din uleiul de amestec, porneste si al meu la jumatate de snur, ma rasucesc pe un genunchi si ma ridic, comenzile aripii, comanda motorului, prind apoi cu greutate inelele port-suspante ale liniei A, pleaca Ion, tureaza puternic, elicea arunca metri cubi de aer presat in voalura, aripa se zgaltaie nervoasa, casca flamanda chesoanele, Ion alearga cu pasi marunti, s-a desprins, privesc ceasul, 18.15, plec si eu cu o smucitura usoara, aripa deasupra, o stabilizez franand usor, accelerez apoi progresiv dar scurt, sunt atent la directie, decolarea este usoara, viraj dreapta, se apleaca greoi pamantul, gazul la maxim, sar liniile electrice, iar viraj, iau rapid inaltime cu un usor vant de spate.

Ma asez in seleta, eliberez trimerele, simt imediat plusul de viteza, unde-i Ion, aha, iata-l undeva la ora doua, a ocolit groapa de gunoi si vine chiar prin fumul acriu al gunoiului aprins, se leagana poznas in seleta. Il astept rotindu-ma in cercuri, am 10 metri peste el, ne aliniem si zburam ca la parada, intersectam asa soseaua, luceste vinetie sub noi, rupem apoi formatia, degajam si ne zbenguim ca niste pustani, atenti unul la celalalt, ar fi culmea sa  ne acrosam, el prefera inaltimea mica, eu raman mai sus, vremea este minunata, undeva deasupra noastra, la 1000-1500 de metri cativa cummulusi isi disputa albastrul usor grizonat al cerului, tai viraje cu motorul redus, dau apoi gaz si urc inclinat, reduc motorul si ma rastorn pe alte viraje stranse, compensez senzatia de cadere din frane si motor, motorul bate egal, sanatos, privesc aripa, culiseaza usor dreapta-stanga, riduri fine pleaca transversal de la radacina suspantelor si se topesc in voalura, flutura usor suspantele liniei D, netensionate.

Zbor acum in stanga soselei, catre Gorneni, a aparut si Ion in partea cealalta, sub noi masini incetinesc si clipesc din faruri, Ion ia inaltime si vireaza dreapta peste sosea, inteleg, virez si eu stanga si ne schimbam locurile, impletim asa un snur imaginar deasupra firului soselei, spre deliciul celor de jos, schimbam apoi locurile, el urca si eu cobor dedesubtul lui, ne impletim mai strans, pacat ca nu avem statiile cu noi, ne-am fi sincronizat si mai bine, suntem foarte atenti, remuu-ul unuia dintre noi poate fi periculos pentru celalalt, se apropie satul si ne potolim, zburam pe traiecte paralele in urcare, sub noi gradini, case si felurite acareturi, fel si fel de lucruri de mirare aciuate prin curti, in general tot felul de troace, de sus lumea isi arata un alt chip, mai putin aratos, acum survolam Gornenii, in stanga luceste stins podul metalic vopsit cu grund rosu, sub el ochiuri de apa verzuie alternand cu oglinzi limpezi, in dreapta un releu de telefonie, ne infasuram in jurul lui in viraje stranse, coboram apoi si razmotam fericiti gradinile. Ion a coborat la doi metri de sol, in urma lui se ridica praful tarinei rascolit de suflul elicei, grebleaza dulce stomacul adrenalina, din loc in loc barbati si femei isi indreapta cu o miscare familiara –mainile puse pe spate-salele frante de munca pamantului si ne privesc, am coborat si eu, acum il urmaresc pe Ion, dog fight, ma scutura suflul elicei sale, dreapta, stanga, sare un palc de pomi, il sar si eu la cativa metri, se termina gradinile, Ion a virat stanga peste case, suntem prea jos, daca ma lasa motorul acum- nu ma pot opri sa gandesc, gaz la maxim, motorul urla egal, abia estompat de antifoanele castii, sub noi, prin curtile galbui de soare si uscaciune oratanii fug inspaimantate in toate partile, ciorchini de copii agatati de gardurile curtilor gesticuleaza catre noi, am depasit acum casele margelate de-a lungul unei sosele, ultimele gradini, viraj larg, ne asezam acum pe directie catre Mihailesti.

Zburam o vreme linistiti, suntem centrati chiar pe firul vanat si sinuos al soselei Bucuresti- Alexandria, realizez brusc ca mi-au amortit mainile, o durere surda si grea scobeste in articulatiile umerilor, cu stanga e simplu, eliberez comanda aripii si odihnesc mana pe picior, o las sa atarne in curentul de aer, strang si desfac pumnul, o desfatare…

Dreapta e alta poveste, ca sa o relaxez trebuie sa scot mai intii comanda motorului, apoi comanda aripii, este complicat in zbor, trebuia sa le apuc in ordine inversa, voi studia problema asta dupa aterizare. Acum nu pot decat sa misc chinuit mana, e o tortura, incerc sa schimb sprijinul din umar in cot sau in degetul mare agatat de chinga port-suspanta, e ceva-ceva mai bine dar nu destul, palma e inerta, simt doar mii de ace marunte ce ma inteapa nu dureros dar chinuitor, doar inelarul care apasa acceleratia mai are putina viata in el.

Smucituri usoare in chingi, simt citeva puseuri taioase venind de la ora doua, acolo este estul acum, nu le iau in seama, departe in fata-stanga, dincolo de Mihailesti, luciul de crom al lacului, Ion a urcat, cercul elicei sale arunca din cand in cand fulgere portocalii, deodata vireaza stanga si coboara abrupt, in cercuri stranse, nu ma intreb de ce dar cobor si eu, implinesc doua rotatii si revin pe directie la 10 de metri deasupra campului, chiar sub mine este un tractor cu remorca, fumul puturos de motorina imi inteapa scurt narile, pun motorul in plin, aluneca sub mine primele case ale Mihailestiului, Ion e in fata, vireaza larg stanga, are viteza foarte mare in viraj, iarasi smucituri, sunt scurte dar violente, privesc voalura, derapeaza stinga-dreapta cu amplitudine mare, nu prea imi place, privesc ceasul, 18.55, ce naiba, la ora asta ar trebui sa fie liniste deplina, virez si eu, ma surprinde neplacut impingerea data de vant. Ion e in tur de pista, cred ca aterizeaza, de ce, sunt cu ochii pe el, deasupra campului virez catre lac si iau inaltime, am aproape trei sute de metri, motor in plin, iarasi zgaltaieli, undeva departe, la ora 11 se incheaga cenusii fuioare verticale tivite cu orange, nu pare sa fie ploaie, mai degraba mantia inserarii, soarele se garboveste undeva deasupra padurii, as fi vrut sa ajung deasupra lacului, ceva ma indeamna sa renunt, imi ascult instinctul, intorc cu parere de rau, cand am vantul in spate acceleratia este formidabila.

Departe, dincolo de padure, astrul zilei aprinde rand pe rand o multime de ochiuri de apa, tot atatea lumini se aduna intr-un minunat candelabru pe intinderea campului, arunca luciri de matase pe padure, Ion a aterizat, il vad cu coada ochiului, aripa lui e perfect intinsa, probabil decoleaza iar, nu stiu, oftez, trebuie sa merg si eu la aterizare, e mai cuminte, vantul a inceput sa bata mai tare, alt puseu violent, ma salta, pare sa fie totusi un front, de unde dracu a venit la ora asta, intorc spre aterizare, am vantul in fata acum, desi am redus motorul nu cobor deloc, am inceput sa urc, cu motorul redus aud suierul puternic, nu e bine, eliberez complet acceleratia si spiralez strans, zgarii pe cer traiectorii ovale, alungite catre padure, pe directia vantului, cand il am in spate acceleratia e formidabila, aripa suiera metalic, cand intorc in vant ma salta iarasi, atunci vantul suiera fioros in casca, nu fac nimic asa.

Trebuie sa dau urechi, pe data realizez ca nu-mi pot folosi miinile, sunt amortite, dreapta complet, nu o simt deloc, situatia asta n-am prevazut-o, sunt intrigat si ingrijorat, nici vorba sa pot lasa vreo comanda din mana, imi incordez muschii bratelor, incerc sa-mi misc degetele, cu uriase eforturi mentale reusesc un pic, senzatia de neputinta  e coplesitoare, intind bratele spre suspantele marginale A, sunt foarte sus, abia le ajung, ma lungesc cat pot, le prind cu virful degetelor dar le scap imediat, o rafala violenta ma arunca in spate, privesc aripa, se vanzoleste cumplit, dintr-o data fuioare tari de vant ma impresoara si urla salbatic, si musca furioase voalura, furia lor o simt in chingi, picaturi de apa imi lovesc obrazul, Power-Play-ul se lupta vitejeste, zbaterea e nebuna, o ajut din comenzi, eliberez voalura plesnita de vant, o franez  cand pic in gol, nu este coborare, este prabusire in hauri adanci, clocotitoare, clipele sunt dureroase, voalura oscileaza violent forfecata de curenti, amplitudinea este mare, urc apoi strivit de acceleratie mai sus decat eram, privesc sub mine, departe e padurea, gonesc pe deasupra ei catre vest-nord-vest, imi framant cu disperare mainile, sunt tot amortite…

Extremitatea stanga este lovita atat de violent de o rafala incat nu am timp sa manevrez, aripa se roteste fulgerator spre stanga, din fericire ramane rigida si nu se inchide, eu cu motorul ramanem pe loc, nu mai formam un intreg, privesc cu ochi mari suspantele, imping chingile in lateral cu o forta titanica, de unde vine aceasta forta, cedeaza putin aripa, se misca putin seleta, zgaltait puternic, formam iarasi un intreg, iarasi cadere violenta, apoi liftare puternica, derapaj lateral, vad in dreapta peste umar intradosul, pendulez cu violenta sub el, privesc aripa, se zbate in fel si chip dar observ ca nu am avut nici cea mai mica inchidere, este incredibil de stabila, mainile, privesc in jur, caut ajutor, cine si cum, sunt doar eu, mi se pare neverosimil, prostesc, aproape ca imi vine sa rad, zbuciumul aripii devine de nesuportat, in sfarsit intru in acea stare de transa care imi permite sa raman lucid, sa evaluez, sa controlez ce poate fi controlat, teama a disparut, privesc sub mine, nu mai sunt deasupra padurii, aripa este tot mai instabila, nu am alta idée: pun motorul in plin, in acest clocot incep sa urc, zbor si  mai instabil, presiunea suplimentara data de tractiune rigidizeaza voalura, unde ma duc, cu cat urc cu atat e mai rau, tot nu-mi simt mainile, nu stiu cum si cu de unde puteri, am prins suspantele liniei A si trag de ele hotarat, cu inversunare, sunt perfect calm, aproape detasat, aripa raspunde frumos, se pliaza urechile, flutura extremitatile cu plesnet nebun de bici, voalura este mai stabila acum, trag tot mai mult, sunt la limita, ar trebui sa le apuc mai de sus, nu pot, repere, simt si vad cum pierd inaltime, viteza de coborare este foarte mare, deasupra mea cei 3 metri de aripa deschisa derapeaza mai putin, vad numai o pata alba pe cer, ea alearga de colo-colo iar eu trebuie doar sa o mentin deasupra capului, e simplu, e doar un joc, ma zbat in seleta, privesc in jur, in departare un sat mic, subtire, lipit cu spatele de un lac imens, de forma unui stomac, vantul ma duce intr-acolo, ma contorsionez, incerc sa intorc fata in vant, viteza este foarte mare, apreciez continuu panta de coborare, ma indrept exact catre satul lipit de lac, nu satul  este cel mai rau lucru, lacul e primejdia cea mare, daca nu pot iesi destul de repede din seleta in caz de amerizare…

Va urma…

Incoming search terms:

• super candelabre radacini (1)