GetSocial
Abonare prin feed RSS Abonare prin feed email Urmează-ne pe Twitter Apasă Like pe Facebook Alătură-te grupului LinkedIn Devino prieten pe FlickrUrmează-ne pe YouTube

Lecția de istorie: Parașutismul

[ 0 ] 1 septembrie 2011 |

Istoria paraşutismului este aproape tot atât de veche ca şi dorinţa omului de a zbura. In cadrul ei exista

Parașutismul- de la o nevoie nu tocmai plăcută de a părăsi avionul- la sport extrem

cateva etape distincte.

La început, ca în orice domeniu, a fost observaţia şi curiozitatea omului de a zbura şi a se înălţa spre văzduh asemenea păsărilor.  Primul manuscris despre o paraşută datează din perioada 2258 –2208 î.e.n. în care se arată că împăratul Chinei ar fi reuşit să evadeze dintr-un turn înalt, sărind cu două paraşute mari şi aterizând uşor fără să se rănească. Astfel, din faptele relatate, reiese că împăratul Sun poate fi considerat primul paraşutist din istorie şi primul constructor.

Primele informaţii sigure despre folosirea unei umbrele paraşută au fost găsite tot într-un manuscris chinezesc. Un cronicar anonim, notează că în anul 1306 î.e.n. în timpul festivităţilor prilejuite de încoronarea împăratului FO-KIEN, un acrobat chinez a efectuat mai multe salturi reuşite cu o umbrelă mare dintr-un turn înalt. În „Cuvântul lui Daniil Zatocinik”, manuscris rusesc se descriu petrecerile populare la slavi, în timpul cărora oamenii se lansau în aer cu ajutorul unor echipamente speciale. Echipamentele se confecţionau din mătase. Ideea paraşutei se conturează abia spre sfârşitul secolului XV-lea, când Leonardo da Vinci încearcă să schiteze prima paraşută. Printre valoroasele manuscrise care s-au păstrat, alături de alte studii  s-a descoperit o pagină plină de desene şi însemnări datând din anul 1495, unde este şi schiţa unei paraşute. Leonardo da Vinci şi-a exprimat deplina încredere in eficacitatea paraşutei, dar până la urmă nu a fost experimentată. Această schiţă poate fi considerată proiectul primei paraşute.

În 1783 fizicianul francez Sebastien Lenormard a făcut primele studii pentru crearea unei paraşute care să depăşească performanţele de până atunci.

Lenormard Sebastien, la 26 decembrie 1783, a coborât cu paraşuta sa de pe turnul observatorului astronomic din Mont Pellier, aterizând cu bine. El a socotit că acest aparat poate să împiedice căderea liberă şi la numit „parachute” (paraşută), denumire care s-a păstrat până in zilele noastre.

La 22 octombrie 1797 francezul Andre Jacqnes Garnerin a efectuat primul salt cu paraşuta dintr-un balon de la 1000 m înălţime. Paraşuta s-a dovedit a fi nestabilă. În anul următor, fraţii Garnerin au construit o paraşută cu nacelă care avea din centrul voalurii un orificiu polar, asemănător celui de astăzi, la parasutele rotunde, şi astfel paraşuta a devenit stabilă. Dar şi aceste paraşute, a căror apariţie a fost legată de cea a baloanelor, sunt greoaie şi nu au dat rezultate prea  bune. Abia la începutul secolului nostru, când apar primele avioane şi elicoptere, paraşuta se transformă radical deschizând perspective noi paraşutei şi paraşutismului. Istoria paraşutei, legată de apariţia avionului şi elicopterului, a fost scurtă şi cu rezultate foarte valoroase. A fost nevoie de perfecţionarea paraşutelor pentru salvarea piloţilor în caz de nevoie.

Este interesant faptul că primii paraşutişti au avut ca scop demonstrarea calităţii unor tipuri de paraşute, pentru a mări încrederea în acest aparat. Paraşutele s-au perfecţionat şi a fost nevoie ca ele să fie legate de pilot şi nu de aeronavă. Ca urmare a creşterii vitezei aeronavelor, paraşutele se perfecţionează continuu.Primul salt cu deschidere comandată a avut loc în 1919, autor francezul Lallemand, iar americanul Irving, execută primul salt cu deschidere întârziată după 400 m cădere liberă.


În anul 1930 doisprezece paraşutişti sovietici execută primele salturi în grup.

Primele paraşute clasice apărute în România au fost de fabricaţie franceză. Cu aceste paraşute s-au salvat în 1917 patru aviatori români: Bădărău, Secărescu, Mihalcea şi Kally. Mulţi inventatori români se gândesc la construirea unei paraşute proprii. Primul este Marcel T.D. Juvara în 1916, apoi Grigorescu şi Sziklay Ioan în 1923. Dar aviaţia românească este dotată până la urmă cu paraşute germane.

Până în 1931 istoria paraşutelor este legată de zborul avioanelor unde deseori aviatorii se salvează sau sunt victimele paraşutelor de atunci.

Astfel se salvează căpitanul Gheorghe  Banciulescu, care mai târziu pilotează primul avion, având proteze la ambele picioare.

În anul 1931 paraşuta primeşte o nouă întrebuinţare, fiind folosită în lansări cu caracter sportiv de către Smaranda Brăescu.

La 2 octombrie 1931 Smaranda Brăescu sare de la 6000 m înălţime, langa Slobozia in Baragan,  cu deschidere imediată şi bate recordul mondial feminin ce era deţinut de o paraşutista americană.

După 6 luni, Smaranda Brăescu aduce un alt record absolut de înălţime, sărind la 19 mai 1932 la Sacramento de la 7233 m. Începând cu anul 1936 apar primele unităţi de desant aerian în armatele unor state: SUA, Germania, Japonia, Rusia şi Franţa.

În ţara noastră se înfiinţează la 1 Mai 1941 o companie de paraşutişti în cadrul Aeronauticii Române, subordonată Centrului de instrucţie al Aeronauticii, pe Aerodromul Popeşti-Leordeni. În continuare paraşutele şi paraşutismul sportiv au cunoscut o ascensiune continuă, ajungându-se în zilele noastre la paraşute de înaltă performanţă şi siguranţă  la deschidere, pilotare şi aterizare. Lansarea cu paraşuta nu mai constituie ceva neobişnuit, orice risc fiind înlăturat datorită perfecţionării paraşutelor şi a echipamentelor de salt folosite.

Studiile de laborator şi experimentele practice au ajuns să determine precis funcţionarea paraşutei, poziţia corpului în momentul lansării, şocul la deschiderea paraşutei viteza de cădere şi aterizare. În prezent se confecţionează paraşute de diferite mărimi şi tipuri, care să nu-l incomodeze pe cel care le utilizează.

Incoming search terms:

Mesaje asemănătoare:

  1. La Vadeni, mai nou, se sare cu parasuta!
  2. Paraşuta
  3. Skydive Transilvania si primul meu salt cu parasuta
  4. Îndrăgostitele aerului [1]
  5. Unde pot sari cu parasuta si cat costa?
  6. A sarit cu parasuta la 82 de ani!
  7. Cum a fost la “Cupa Ordinul Smaranda Braescu”

Tag-uri: , , , , , , ,

Categorie:: Aventură, Editorial, Parasutism, Sport extrem

Autorul acestui articol: Sebi. Vezi profilul complet.


Lasă un comentariu




Dacă doriți o imagine atașată acestui comentariu, obțineți un gravatar.