GetSocial
Abonare prin feed RSS Abonare prin feed email Urmează-ne pe Twitter Apasă Like pe Facebook Alătură-te grupului LinkedIn Devino prieten pe FlickrUrmează-ne pe YouTube

Unde credeţi că a fost proiectat şi fabricat primul motor nou GE, în afara SUA? Aţi ghicit, în Republica Cehă!

[ 0 ] 1 septembrie 2011 |

Competenţa tradiţională a unei regiuni poate constitui baza creşterii şi dezvoltării viitoare. Este cazul industriei aviatice cehe şi nu este deloc surprinzător pentru cei care cunosc puţină istorie. Cu o tradiţie în industria aviaţiei care datează încă din secolul XX, în anii 1980 fosta Cehoslovacia se afla pe locul cinci în topul celor mai importanţi jucători din industria tehnologiei aerospaţiale din lume, cu 35.000 de locuri de muncă în acest sector. Astăzi, în secolul XXI, industria aeronavelor din Cehia beneficiază de investiţiile, capacitatea tehnologică şi prezenţa globală a GE Aviation.

Ce se poate obţine prin valorificarea tradiţiei locale şi completarea acesteia cu experienţa globală îndelungată în dezvoltarea noilor tehnologii? H80 – versiunea actualizată a motorului Walter 601. H80 este primul motor din istoria GE Aviation dezvoltat şi fabricat în afara SUA, dar şi primul motor GE care a primit certificarea Agenţiei Europene de Siguranţă a Aviaţiei (EASA) înainte de certificarea Administraţiei Federale pentru Aviaţie SUA (US Federal Aviation Administration’s – FAA). 

Dacă vă întrebaţi de ce este motorul acesta atât de special, vă voi da câteva date concrete.

Povestea motorului a început în 2008, când GE Aviation a cumpărat active selectate ale Walter Engines, o companie cehă cu o tradiţie de 100 de ani în fabricarea motoarelor cu turbopropulsor. Acum, trei ani mai târziu, ne apropiem de momentul lansării sale oficiale, astfel încât să poată fi încorporat în câteva tipuri de aeronave.

H80 a avut o vară intensă, finalizând toate testele realizate de GE Aviation în Republica Cehă şi obţinând rezultate deosebite în cadrul testelor privind asigurarea calităţii proiectării, dezvoltarea, operabilitatea şi protecţia mediului –  îmbunătăţire de 3 – 5% a consumului de combustibil. Dincolo de modernizările prezentate mai sus, avem noutăţi extraordinare pentru clienţii din Africa, Australia şi America de Sud şi Centrală: datorită unei creşteri masive a marjei de temperatură, acest motor va putea funcţiona în cele mai bune condiţii şi în timpul zilelor toride! De asemenea, va aduce noi oportunităţi în regiuni precum Nepal unde ar funcţiona la altitudini ridicate.

Vă voi ţine la curent cu evoluţia testelor de zbor pe aeronava Thrush 510G, iar experţii GE Aviation aşteaptă cu nerăbdare punerea sa în funcţiune în lunile următoare. Cer senin!

*Material semnat de Milan Slapak, Director Comercial al GE Aviation, Republica Cehă


Incoming search terms:

Mesaje asemănătoare:

  1. Era aviatiei cu motor cu piston
  2. Diamond prezinta DA36 E-Star, primul hibrid construit in serie
  3. Ati fost la Thunder over the Black Sea? Daca nu, va spunem noi ce ati pierdut!
  4. Cum a fost Noaptea Muzeelor 2011 la Muzeul Aviatiei
  5. A fost si Otopeni Air Show 2011. Cum? Minunat!

Tag-uri: , , , , , , ,

Categorie:: Avioane, Editorial

Autorul acestui articol: Sebi. Vezi profilul complet.


Lasă un comentariu




Dacă doriți o imagine atașată acestui comentariu, obțineți un gravatar.