GetSocial
Abonare prin feed RSS Abonare prin feed email Urmează-ne pe Twitter Apasă Like pe Facebook Alătură-te grupului LinkedIn Devino prieten pe FlickrUrmează-ne pe YouTube

In vizita la Institutul National de Cercetari Aerospatiale

[ 2 ] 16 octombrie 2011 |

Ploaie mocaneasca…de toamna. Ies de la metrou, la statia Pacii, cu gand sa fac o vizita la INCAS. Nici nu termin de urcat toate treptele gurii de metrou caci privirea mea se indreapta inspre un IAR 93, cocotat pe un postament pe cladirea de paza de la intrarea in institut. Privit de jos, am putea spune metaforic, ca IAR 93 “sta cocotat” pe cerul Bucurestiului.

Intru in cladire, dau binete oamenilor de pe holul plin de machete ce odinioara au suportat curentii sufleriei subsonice, si urc la etaj in biroul domnului director Catalin Nae, pentru a ma informa cu privire la  ultimele noutati din cadrul institutului.

AeroTaxi – avionul de transport intern de care Romania si alte tari au nevoie

Acum cinci ani s-a inceput cercetarea in vederea implementarii unui sistem de transport aerian regional. Si in Europa s-a inceput de ceva timp dezvoltarea acestui curent, de a crea pe baza tehnologiei moderne, un sistem de transport aerian pentru piste mai mici, inierbate sau betonate.

In Romania, plecand de la ideea ca nu avem trenuri si nici drumuri, si ca un kilometru de sine costa (cu tot cu terenul aferent) circa 35 milioane de Euro, iar unul de autostrada cam 7 milioane, s-a cautat dezvoltarea unei solutii viabile, sigure,  atat pentru calatori cat si pentru transportatori. Cu toate ca va ganditi ca avem transport aerian intern (ATR-uri sau alte aeronave), chiar si acestea sunt costisitoare, incepand cu faptul ca aterizeaza si opereaza pe aeroporturi internationale.

Macheta avionului AeroTaxi, dupa zborul de test realizat de Victor, campion la aeromodelism. Foto: Georges Craioveanu

Solutia AeroTaxi, dezvoltata de INCAS ar putea fi competitiva (din punct de vedere al pretului unei calatorii) chiar si unui drum cu trenul.

Aceasta solutie ar putea fi si un principal mijloc pentru dezvoltarea regionala, dupa cum afirma chiar domnul Nae, caci, pe langa pistele folosite de aceasta aeronava, ar aparea micii comercianti, dar s-ar dezvolta si turismul in zone mai greu accesibile altor mijloace de calatorie. Oamenii si-ar vizita mai des rudele, caci ar ajunge la ele mai repede si mai ieftin. Si exemplele pot continua.

O alta noutate este ca s-ar putea vorbi si la telefon in timpul calatoriei cu avionul de AeroTaxi, lucru care cu un avion comercial nu se va intampla prea curand. Sistemul ar mai aduce nou si o noua metoda de colectare a pasagerilor. Datorita inaltimii mici la care se zboara, aeronava ar putea opri pe drum sa mai ia sau sa lase calatori, fiind un fel de “microbuz” ce merge pe calea aerului.

Proiect ce ar putea prinde viata intr-un an, isi asteapta partenerul industrial si investitorii

Deja s-a construit prima astfel de aeronava, la scara 1:1, la Craiova, unde Institutul a investit intr-o linie de productie speciala pentru acest model de aparat. Acesta este testat acum cu diverse aparate hidraulice, pentru a vedea la ce forte ar rezista in timpul zborului.

Problema implementarii acestei solutii de transport mai ieftin vine, in primul rand din partea marilor companii aeriene, care, desi ar putea sa se implice in acest proiect, nu o vor face, fiind ceva nou, pentru care ar trebui sa riste.

Un lucru este cert: Avionul, exceptand motoarele si alte componente…va fi “made in Romania”!

Specificatii tehnice:

AeroTaxi poate transporta 12 persoane, fiind propulsat de doua motoare Lycoming de 360 cp. Viteza de zbor calculata de cercetatori ar fi de 350 km/h, la o inaltime de 3.500 metri. Capacitatile STOL fac parte din “cv”, caci fara ele aparatul nu ar putea utiliza piste scurte, chiar si inierbate.

  • Pilot Magazin: Am vazut IAR-ul de la intrare, ce ne puteti spune despre acest monument?

Catalin NAE: Avionul de lupta IAR 93 a fost dezvoltat in colaborare cu sarbii. Ei au realizat aripile aparatului, iar noi fuselajul. Ca o ironie, acesta este singurul aparat de zbor din lume care si-a bombardat fabrica.

Primul zbor al prototipului a avut loc în data de 31 octombrie 1974, zbor care le-a confirmat proiectanților ceea ce anticipaseră prin calcule. După terminarea tuturor zborurilor de încercare, avionul a intrat în producția de serie și în dotarea Forțelor Aeriene Române, ramanand in aceasta pozitie pana dupa ’90, cand a fost oprit de la zbor. Aparatele au fost demilitarizate si casate, ramanand intregi doar opt.

Dupa cinci ani de “dispute”, printr-o hotarare de guvern, un IAR 93 din cele opt a “aterizat” in cele din urma in curtea institutului.

Acest aparat de zbor a “infiintat” Institutul National de Cercetari Aerospatiale, ce trebuia sa proiecteze supersonicul romanesc – “IAR S“. 93-ul ar fi stat la baza supersonicului, caci, in picaj, ar fi atins si el viteza sunetului. Proiectul “S” nu a fost realizat din pacate.

Cum s-a facut tarziu mi-am luat la revedere de la primitoarea mea gazda si, inainte de a cobori din nou la metrou am facut o poza cu supersonicul (in picaj) IAR 93.

Incoming search terms:

Mesaje asemănătoare:

  1. Vizita…
  2. Tudor Vlad, prietenul nostru, a obtinut licenta PPL! Cum a fost examenul, va spune chiar el

Tag-uri: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Categorie:: Editorial

Autorul acestui articol: Sebi. Vezi profilul complet.


Comentarii (2)

Feed RSS pentru comentarii

  1. Maii Seby ce curaj ai avut. Acolo lucreaza unul Mitzu care a zis ca ti face rau. Sper ca nu ai dat ochii cu acesti om foarte hotarat.

  2. istván stefan marc spune:

    i-mi place tot ce faci .jubesti zborul animalele si foto indiferent ordinea

Lasă un comentariu




Dacă doriți o imagine atașată acestui comentariu, obțineți un gravatar.