In limita de viteza

Dacia urca maraind pe dealul Sumuleului, improscand pietrele drumului plin de fagase si hartoape. Drumul coteste la dreapta, chiar pe sub padure si ocolestedealul pe o curba de nivel; vad cativa oameni stand relaxati pe iarba; dupa tinuta si bagaje. Sunt piloti de parapanta veniti la zbor. Ma relaxez, inseamna ca am ajuns unde trebuie. Asteapta conditia de zbor. In spatele lor, un amarat de deal, nimic din ce imi imaginam eu. Privesc in jur, asta trebuie sa fie, altul nu-i. Probabil chipul meu spune totul, caci parapantistii rad ingaduitori de dezamagirea mea, iar Miki ma indeamna la „un pic di rabdari si ai”. (…)