Arunc o privire afara, prin fereastra ingusta si inalta, de castel medieval. Ziua se anunta minunata, soarele este deja sus, dulceata lunii septembrie te cheama afara. Ma scol cu oarecare parere de rau, dar si cu nerabdare. Mi-am terminat treaba, pana luni sunt liber. Nu pot pleca fara sa fac un ultim zbor la Clopotiva. Lipesc nasul de geam: o pacla albicioasa, urzita rar pe cer. In rest, albastru. Frunzele artarului din fata geamului meu se agita usor. Nu mai au luciul catifelat al verii, sunt usor palide si incretite ca obrazul unui batran. Pe pajistea din spatele castelului doua vaci rup alene iarba inalta. Paraitul ierbii rupte de dintii lor ajunge pana la mine. (...)