Pagina autorului Sebi
Cine sunt? Pai, un tanar de 22 de ierni, care ii minte pe toti ca are 1.70 cand de fapt are 1.68. Ma pasioneaza tot ce tine de aviatie, calatorii mai neconventionale (deci nu, nu mi-ar placea sa ma pozez langa Turnul din Pisa, mai degraba as merge in Nepal) si fotografie, pentru ca o imagine valoreaza cat o mie de cuvinte. Consider ca majoritatea oamenilor alearga toata viata in cautarea identitatii. Putini sunt cei care fac ceea ce le place. Eu unul ma numar printre cei impliniti, care si-au gasit identitatea.
Am vazut lumina zilei…mai bine zis a noptii pe 17 ianuarie 1990, la ora 12.30. Rodul iubirii dintre o profesoara de muzica si un colonel MAPN, care dupa nasterea mea si-a luat lumea in cap si m-a lasat sa cresc cu mama, bunica si bunicul meu (Dumnezeu sa il ierte!). M-am nascut la sebi3 193x300 Despre noiMaternitatea Polizu si am copilarit in Orasul Bragadiru, unde locuiesc si acum dealtfel.
Primul eveniment semnificativ al vietii mele a fost botezul. Asta s-a intamplat in Iunie, vara aceluiasi an, cand au venit minerii la Bucuresti. Petrecerea de dupa evenimentul crestinarii mele, “Dadu Besi”, cum m-am prezentat pana pe la varsta de trei ani, a avut loc la restaurantul Capsa. Invitatii au dansat pe sub mese, ferindu-se de sticlele incendiare care spargeau geamurile cladirii. Revolutionar de mic, ce sa mai!
Pe la vreo 3 ani mama a inceput sa ma ia cu ea la scoala. La vremea aia credeam in existenta extraterestrilor si incercam sa ii conving pe copiii unde mama avea ore ca am dreptate. Nu prea reuseam insa. Tot in aceasta perioada, am inceput sa invat literele, apoi cifrele, iar la putin timp dupa am pornit lecturarea povestilor fratilor Grimm. Cartea o mai am si acum, roasa de trecerea anilor in biblioteca, obiect de mobilier care gazduieste si microscopul furat din laboratorul de biologie in clasa a 8-a.
Un an mai tarziu, avand o pianina acasa, am fost asezat in fata ei. De la Do-Re-Mi-Fa-Sol-La-Si-Do am ajuns sa cant Beethoven si Mozzart. Am omis sa spun un lucru. Ocupatiile mele intelectuale ma tineau departe de socializarea de pe strada, cu baietii de varsta mea. Singurul cu care interactionam era vecinul meu Gabi. Am mai avut o tentativa de a construi un castel de nisip cu Alex, insa acesta mi-a turnat o galeata de nisip in cap. Sincer nu mai imi amintesc de ce. Cand nu cantam la pian sau citeam, ieseam in curte si demontam aparatura electronica veche sau imi construiam fel si fel de masinute din lemn. La un moment dat, inspirat de niste desene animate vazute la televizor, mi-am construit un cort in gradina din spate. Petrecand zilele in el, am facut pneumonie din cauza ca dormeam pe pamantul rece. Erau patru bete si un pres, la ce va gandeati?
Tot in aceasta perioada imi gaseam fel si fel de animale de companie. De la melci, ciori, porumbei, serpi, soparle la…pui de gaina! Inca imi este mila cand imi amintesc de puiul pe care il aveam la 6 ani si se tinea dupa mine la fiecare pas. Uneori il luam in san. Fiind vara, de la caldura a facut paduchi. Ca sa nu iau si eu, bunica-mea l-a dat cu gaz lampant. Saracul nu a apucat sa creasca insa, caci nu am fost atent si l-am prins in usa de la intrare. Cred ca daca apuca sa creasca urma sa ii iau o lesa…
Gradinita nu am facut. Ar fi trebuit, eram inscris la Lipatti, la gradinita liceului de muzica. Eram insa atat de bolnavicios, mai tot timpul racit, incat prindeam cateva zile pe luna de scoala. Nu m-a dezavantajat insa, caci, cand am ajuns in clasa intai oricum stiam sa scriu cu litere de tipar si sa citesc. Primul an l-am facut la muzica, la George Enescu.
In clasa a doua m-am inscris insa la Cervantes, sa invat spaniola. Imi placea mie cum suna si mi-am zis ca pot face muzica in paralel, fara probleme. Prima nota luata in noua scoala a fost un insuficient la matematica. Invatatoarea era mai exigenta, spre deosebire de Enescu unde accentul se punea pe cantatul la pian, vioara sau alte instrumente muzicale. Din ce mi-o amintesc pe doamna Boaja, invatatoarea mea din clasele II-IV, era cel mai apreciat dascal din scoala. Exigenta, o interesau materiile de baza, cum ar fi matematica sau romana, astfel incat la orele de sport noi invatam tabla inmultirii in timp ce faceam fandari.
Dupa clasele primare a urmat gimnaziul. Tot in Cervantes. Desi imi era teama, trecerea de la un dascal pentru toate materiile la 12 dascali nu a fost atat de rea cum ma asteptam. Aici am inceput sa ma maturizez. Am renuntat si la muzica, prin clasa a V-a.
Imi amintesc ca eram prin clasa a 7-a cand, alaturi de alti doi colegi, am invatat programul celor care aduceau “cornul si laptele”. Noi nu primeam, li se dadeau doar celor din clasele I-IV. Cand masina lasa lazile la intrarea in institutie, noi pandeam momentul si pana sa fie luate, sterpeleam cateva cornuri si cutii de lapte. Pana intr-o zi cand, una dintre femeile de serviciu s-a prins de manevra noastra si ne-a fugarit prin scoala, aruncand cu ce nimerea dupa noi. Tot in clasa a 7-a am ramas corijent pe vara la mate, iar toata vacanta am mers la pregatire. Nu mi-a facut rau insa, am luat corijenta cu nota opt! Cand nu invatam ma plimbam cu bicicleta 10-20, chiar si cate 30 de kilometri.
In clasa a 8-a, pentru ca fitele din scoala, fiind una cu pretentii, se “agravau”, am hotarat sa fac liceul in alta parte. Am luat examenul de Capacitate si m-am inscris in Socolescu, liceu cu profil de arhitectura si lucrari publice. Eram clasa 9i, cu profilul “desenator tehnic”. Exceptand o betie din clasa a 10-a, cei patru ani de liceu au fost destul de linistiti, chiar plictisitori. In clasa a 11-a diriginta ma trimitea la olimpiadele de desen, iar in clasa a XII plecam de la ultimele ore la meditatii. Mergeam de multe ori cu bicicleta din Bragadiru la Gara de Nord, unde aveam scoala, iar dupa ore de la Gara in Drumul Taberei, la pregatire. Drumul cu bicicleta ma relaxa mult.
Tot in clasa a 12-a s-a declansat si pasiunea mea pentru avioane.Chiar in ultima zi din vacanta de vara, inainte de a incepe anul Bacalaureatului, am avut ocazia sa fac un zbor cu Dragos Gheorghe, cu motodeltaplanul. M-am indragostit irecuperabil de acest sport si cu toate ca aveam un an greu, mergeam la Clinceni cat de des puteam.
20012009004 300x225 Despre noi
In clasa a XII-a, tragand cu un ochi in catalogyahoo smiley Despre noi
Am luat Bac-ul fara probleme. Mint! La sport m-am chinuit mai mult decat la orice alta materie. Aveam printre probe sa sar capra (ceea ce cu greu am reusit) si sa fac cateva manevre fotbalistice (ceea ce nu facusem niciodata in cei 18 ani de existenta, caci nu ma pasionase). M-am descurcat insa.
Unde sa ma inscriu? La ce facultate? Urmand sfaturile dirigintei mi-am depus dosarul la UTCB- Instalatii de Constructii.
Dupa ce am terminat cu tot calvarul, am plecat pe santierul arheologic cu amicul meu Flavius, in colaborare cu Muzeul de Istorie. Jobul era placut, caci dadeam chiar instructiuni altora unde sa sape pentru noi. Treaba cu muzeul incepuse de prin clasa a 10-a cand, manat de acelasi Flavius, am inceput sa mergem la evenimentele lor, ba chiar am urmat un mic curs de ghid. Astfel, de fiecare data cand se organiza Noaptea Muzeelor, noi, imbracati in diverse costumatii vechi eram ghizi pentru zecile de oameni ce treceau pragul Institutiei. In aceeasi vara am aflat de existenta revistei Pilot Magazin si m-am hotarat sa le trimit un articol despre primul meu zbor. Mai tarziu, am fost contactat spre a colabora ca redactor in cadrul publicatiei.
Anul universitar a inceput iar timpul meu se impartea intre facultate, o iubita aparuta pe internet cu care incepusem sa ma vad tot mai des ( relatie care a durat doi ani) si…revista. Usor usor am constatat ca am o inclinatie destul de mare spre scrisul despre avioane si zbor, iar la sesiunea din iarna am luat o hotarare radicala: Renunt la Instalatii si ma inscriu la Jurnalism.
Dupa ce s-a terminat primul an universitar mi-am depus dosarul la noua facultate. In aceeasi vara, am aflat ca revista avea sa inchida, din motive financiare lesne de inteles. La aflarea vestii, m-am simtit de parca am picat cu avionul in gol 10.000 de metri. Tocmai acum cand incepusem sa fac ce imi place si imi descoperisem adevarata vocatie? Noroc ca publicatia avea si un domeniu pe internet, pe care m-am hotarat sa-l administrez de unul singur si sa continui traditia. Nu vreau insa sa fiu nerecunoscator, mai am colaboratori care mai imi trimit articole, dar si ajutoare de nadejde.
In vara dintre Instalatii si Jurnalism, avand o mandrie de scuter (pe care intre timp mi l-au furat) si ceva timp liber, m-am gandit sa vad si ce inseamna sa livrezi pizza cu mopedul. Am facut asta trei saptamani, care nu mi-au stricat. Am invatat mai bine orasul, am capatat mai multa experienta la mersul cu scuterul si…la final, tragand linie, am ramas cu 400 de lei in buzunar. Decat deloc…e bine si asa!
Anul trecut am reusit sa urc si sa zbor cu un avion de acrobatie (moment pe care mi l-am dorit de cand am fost la primele mitinguri), am sarit cu parasuta, am dat startul unui proiect alaturi de Muzeul National de Istorie pentru fotografierea siturilor arheologice din aer si multe altele.
Nu as renunta pentru nimic in lume la ce fac acum. Ma simt implinit si simt ca proiectul pilotmagazin.ro va ajunge departe. Trebuie doar perseverenta.
Si ca sa vedeti cum este viata…oricate am facut, simt ca as fi suma celor doi parinti ai mei: de la mama mostenesc pasiunea pentru arta, scris si lectura iar de la tata pasiunea pentru domeniul militar. Nu ma intelegeti insa gresit. Nu imi pare nici o secunda rau ca nu l-am intalnit niciodata pe cel fara a carui contributie nu m-as fi nascut. Viata mea a fost frumoasa si fara, m-am descurcat si ma descurc cu mama si bunica carora le multumesc pentru educatia primita.
Ce imi place sa fac in afara de a scrie pentru acest site si de a informa pasionatii de aviatie? Sa fac fotografii, sa cunosc oameni si sa vad locuri noi si, cel mai mult dintre toate acestea sa merg la zbor.
Ce sunt zborul si aviatia pentru mine? Nu pot descrie in cuvinte. Pot insa sa va spun ca atunci cand sunt in aer, simt ca intreaga soarta o am in propriile maini. Sentiment pe care in rest nu il am.
Ce este Pilot Magazin pentru mine? Este modalitatea mea de a fi aproape de aviatie si de a le insufla si altora pasiunea pentru acest domeniu deosebit.
Unde ma vad peste cinci ani? Cu facultatea si masterul terminate, un jurnalist sper eu de succes. Licenta de pilot avion obtinuta si cu multe ore de zbor la activ. Seara insa, la aceeasi masa, scriind pe acest site, pentru un public de 50 de ori mai numeros ca acum.
Vizitează site-ul web al lui Sebi.