GetSocial
Abonare prin feed RSS Abonare prin feed email Urmează-ne pe Twitter Apasă Like pe Facebook Alătură-te grupului LinkedIn Devino prieten pe FlickrUrmează-ne pe YouTube

21 de pasageri raniti in timpul unui zbor al Vietnam Airlines

[ 0 ] 4 octombrie 2011 |

b78319d1bcf08c2dde3479cf43357286 300x213 21 de pasageri raniti in timpul unui zbor al Vietnam Airlines21 de pasageri ai unui avion tip Boeing 777 al companiei Vietnam Airlines au fost răniţi din cauza unor turbulenţe, la aterizarea pe aeroportul parizian Roissy. Nouă dintre ei au fost transportaţi la spital, potrivit unor surse aeroportuare.

Avionul se întorcea de la Hanoi. Echipele de intervenţie l-au preluat încă de la aterizarea care a avut loc la ora locală 7.15.

Avionul a întâmpinat turbulenţe la puţin timp după decolare, au fost persoane rănite uşor şi nimeni nu este în stare gravă, precizează purtătorul de cuvânt al companiei, adăugând că 21 de persoane au fost rănite uşor, între care trei membri ai echipajului, iar nouă persoane au fost transportate la spital.

Rănile nu au necesitat revenirea avionului pe aeroporul de origine şi nici aterizarea de urgenţă. Răniţii au fost transportaţi la un spital din apropiere. O persoană are o fractură nazală. Mai multe persoane au efectuat radiografii, acuzând dureri de oase, afirmă o sursă aeroportuară.

Anterior, o sursă citată de AFP declarase că “ar putea fi vorba despre un gol de aer”. Încă de la aterizarea avionului, în jurul orei 07.15, răniţii au fost preluaţi de pompierii aeroportului şi de jandarmi.

Sursa: Adevarul

Incoming search terms:

Tag-uri: , , ,

Categorie:: Ultimele Stiri



Te pasioneaza aviatia? Iti place aceasta revista?Acum ai ocazia sa ne dai o mana de ajutor si sa ajuti la dezvoltarea ei!


Autorul acestui articol: Sebi. Vezi profilul complet.

Lasă un comentariu




Dacă doriți o imagine atașată acestui comentariu, obțineți un gravatar.


zbor-de-agrement