Ora patru jumate dimineata. Alarma telefonului suna enervant. In mod normal i-as da una “sa taca” dar acum ma dezvelesc si ma ridic din pat. Mai fresh ca niciodata. Peste trei ore aveam sa decolez catre locul la care visam de doi ani incoace: Sfantu’ Gheorghe.
Dupa chestiile comune pe care orice om le face dimineata (exceptand poate cele doua cani de cafea pe care le-am baut), am purces catre colegul meu, Andrei. Intr-o ora jumate ne aflam deja la Sirna, iar 5265 ne astepta cuminte, cu rezervoarele pe jumatate goale. Turnam benzina in aparatul de zbor, incalzim motorul la 60 de grade temperatura uleiului si vreo 90 cea a apei, verificam aprinderea (oprind, pe rand, cate un magnetou), ne aliniem pentru decolare, alaturi de cealalta aeronava – Giro.
Decolam esalonat, Giro primul, apoi noi. Ne axam conform Gps-ului catre Vadeni. Aveam sa oprim mai intai acolo, sa mai luam ceva benzina.
Trebuie mentionat faptul ca nu mergeam pentru distractie, din pacate in Sfantu’ Gheorghe, ci sa cautam doua persoane disparute.
O ora si douazeci de minute mai tarziu, puneam, dupa un zbor linistit, rotile pe solul de la Vadeni. Bagam benzina, ne uitam la ceas, setam gps-ul sa ne indice directia catre Sfantu’, bagam motoarele in plin si ne continuam calatoria.
Inca o ora si cinsprezece-douazeci de minute si ne aflam “la virajul patru”, langa plaja din comuna Sfantu’ Gheorghe, judetul Tulcea. Aterizam, salutam lumea prezenta , ni se explica pe o harta detaliata a zonei pe unde ar trebui sa zburam. In giro urca un localnic, iar in Fox (5265) viceprimarul localitatii. Eu imi pun cagula si casca pe cap, asigurandu-mi centurile in Avio Delta, motodeltaplanul lui Albert Malaxa.
Cu totii ne-am imprastiat in zona de zbor a Deltei, cautand indicii sa ne ghideze catre cei doi disparuti. Nimic insa. Ciudat. Nici macar o vasla nu am vazut in cele doua ore petrecute pe scaunul din spate al motodeltaplanului. Am vazut doar cormorani si alti locuitori necuvantatori ai biodiversitatii Deltei Dunarii.
Aterizam cu totii, alimentam si mai dam o tura. Eu am ramas la sol, am dat o fuga in comuna sa cumpar ceva d-ale gurii, am facut poze la pescarusi.
Seara, la intoarcerea colegilor zburatori am aflat ca nici de aceasta data nu s-a gasit nimic. Suparare mare.
Joi, la 8 “in the morning” eram deja pe terenul de zbor de langa plaja, cu aparatele pregatite pentru inca o cautare. Am urcat in giro, zburand de-a lungul plajei si putin in larg. Motorul turat, inaltime ceva mai mare decat de obicei, o usoara teama pentru o eventuala cedare de motor deasupra marii. De gasit vreun indiciu, nimic. Doar cativa pescari care isi intindeau plasele.
Ne-am intors la sol si ne-am indreptat catre centru, sa mancam ceva inainte sa ne intoarcem acasa, lasand cautarile pe seama localnicilor.
Pe la ora 14.00 motorul lui 5265, ambalat la patru mii si ceva de ture, ne-a ridicat, impreuna cu aeronava, pe la 700 metri inaltime. Viteza de zbor de 120 km pe ora fata de sol (la un vant de fata de 40 km/h tot drumul) a facut ca in doua ore si ceva sa aterizam, inapoi la Sirna.
Acest raid a fost pentru mine cel mai frumos zbor realizat vreodata. Imi pare insa rau ca circumstantele in care s-a produs nu au fost tocmai fericite. Cert este ca la vara ma intorc la Sfantu’ si am de gand sa petrec mai mult timp in minunatul taram dobrogean.
Dimineata prahoveana, la plecarea catre Sfantu'
Depasire "stealth" de girocopter
Aerodromul Vadeni
Traversam Dunarea...
Tulcea, orasul in care a inceput mama sa predea muzica, in tinerete, la terminarea conservatorului
Multe eoliene...
Acolo unde apa dulce se imbina cu apa sarata
Pescari, la datorie
Prin Sfantu'...
Ovidiu ne saluta, inainte de a se intoarce in Tulcea
Apus de soare in portul din Sfantu'
Protagonistul povestii, pe scaunul din spate al motodeltaplanului