Navete aero-spatiale # 19. Rachetele americane Redstone si Jupiter

In perioada 25 iunie 1950 – 27 iulie 1953, SUA au participat in razboiul din peninsula Coreea si o parte din fondurile destinate cercetarii spatiale au fost redirectionate pentru dezvoltarea rachetelor pentru campul de lupta (BRBM) asimilate artileriei, precum MGR-1 Honest John si MGM-5 Corporal. Din acest motiv, spre deosebire de sovietici, la nivelul anului 1953, SUA nu reusise sa introduca in inzestrare nicio racheta superioara ca performante modelului V-2. In schimb, firma Douglas copiase si modificase racheta germana Wasserfall proiectata in 1942 de dr. Walter Thiel, rezultand racheta antiaeriana Nike, alcatuita dintr-o treapta de mars cu combustibil lichid si un booster pentru lansare, folosind combustibil solid. Racheta Nike a fost testata in noiembrie 1951, cand a zburat cu 1.600 km/h la inaltimea de 21 km si a cazut la 40 km de locul de lansare.

Rezultatele obtinute in cadrul derularii proiectului Hermes amintite anterior, au condus la proiectarea, testarea si introducerea in dotarea armatei SUA a primei rachete balistice tactice prevazute cu focos nuclear W18 de 500 kT. Aceasta racheta, cu o singura treapta, s-a numit PGM-11 Redstone, ea avand cam toate componentele de la V-2, mai putin ampenajele cu anvergura de 3,56 m, existente pe racheta germana. Pentru stabilizarea pe traiectorie fara ampenaje mari, solutia aleasa de constructorii americani, a constat in devierea jetului de gaze ale motorului rachetei. Proiectarea acestei rachete au fost realizata de ABMA (Army Ballistic Missile Agency) cu sediul la Redstone Arsenal in Huntsville, statul Alabama, sub coordonarea lui Wernher von Braun.

Redstone avea masa de 27.763 kg, lungimea de 21 m (cu 7 m mai mult decat V-2), diametrul de 1,8 m, raza de actiune de 323 km si altitudinea maxima de 95 km. Motorul NAA75 derivat din XLR43, produs de firmele North American si Rocketdyne, functiona 117 secunde, tot cu etanol (rezervor de 5.051 kg fata de 3.810 kg existent pe V-2) si oxigen lichid (rezervor de 11.470 kg fata de 4.910 kg existent pe V-2) si dezvolta o tractiune de 35.700 kgf (fata de doar 26.800 kgf, realizata de V-2). Sistemul de ghidare se numea ST-80, era produs de Ford Instruments, el fiind o copie dupa dispozitivul giroscopic Muller de pe V-2. Primul test al rachetei Redstone a avut loc in august 1953, productia de serie fiind realizata de firma Chrysler intre 1955 si 1960, unde s-au construit 120 de astfel de rachete pentru trupele de uscat americane.

Pe 15 aprilie 1956 s-a infiintat divizionul 217, prima unitate de rachete balistice tactice din armata americana. El a fost urmat de divizioanele 1 si 2, stationate in zona ocupata a Germaniei si de divizionul 4 cu garnizoana la Fort Sill statul Oklahoma, impreuna constituind regimentul 333 artilerie, inzestrat cu rachete Redstone. Potrivit standardizarii NATO, Redstone facea parte din categoria rachetelor balistice cu raza scurta de actiune SRBM (Short-range ballistic missile), care erau superioare rachetelor tactice de tipul V-2 si aveau bataia cuprinsa intre 300-1.000 km.
In 1958, NASA a selectat racheta Redstone, modificand-o pentru a efectua primele zboruri orbitale cu incarcaturi usoare si rebotezand-o Juno. Pe 31 ianuarie 1958, Juno 1 a plasat pe orbita satelitul american Explorer 1, asa cum am amintit intr-un episod anterior. Restone a fost utilizata si la primele zboruri suborbitale cu echipaj uman, tractiunea motorului ajungand la 47.635 kgf si timpul de functionare la 155 secunde. Pe 5 mai 1961, Alan Shepard a devenit primul astronaut american lansat in spatiul cosmic la bordul capsulei Freedom 7, intr-un zbor balistic cu inaltimea de 187 km, propulsat de o rachera Redstone.

Nevoia unei rezerve mai mari de combustibil la bord a facut ca, in 1955, armata SUA sa-i ceara lui Wernher von Braun sa reproiecteze fuselajul rachetei Redstone, prin marirea cu aproape 1 m a diametrului sau, dar folosind componentele aceleiasi rachete. A rezultat un nou tip de racheta balistica cu raza intermediara de actiune, denumit PGM-19 Jupiter A, cu bataia de 4 ori mai mare decat Redstone. Racheta Jupiter A avea lungimea de 19 m, diametrul de 2.7 m, masa de 49.800 kg si raza de actiune de 1.600 km. Motorul LR79-N produs de Rocketdyne, era asemanator cu NAA75 de pe racheta Redstone, numai ca ardea kerosen in loc de alcool etilic. Rezervoarele de oxigen lichid au ajuns la 31.189 kg, cele de kerosen la 13.796 kg, tractiunea dezvoltata de motor a sporit la 65.000 kgf si timpul de functionare a crescut la 145 de secunde. Altitudinea atinsa de Jupiter A in zborul balistic a fost de 628 km, viteza maxima de 14.458 km/h (Mach 13 sau 4,01 km/s), iar acceleratia in urcare a fost de 13 G. Incarcatura utila cantarea 750 kg si consta in focosul termonuclear W49 de 1,45 MT.

Lansarile rachetei Jupiter A au inceput in septembrie 1956 la baza aeriana Cape Canaveral din Florida. In perioada 1957-1961, firma Chrysler a produs peste 200 de rachete Jupiter A/C pentru fortele aeriene ale SUA. Unitatile inzestrate cu rachetele Redstone si Jupiter A au format impreuna prima divizie de rachete balistice din armata SUA. Doua dintre divizioanele sale echipate cu 30 de rachete Jupiter au fost dislocate in perioada 1961-1963 in 10 baze militare din Italia. Alte 4 divizioane echipate cu 60 de rachete Jupiter A au fost dislocate in Turcia.

de Valentin Vasilescu